Dacă exprimarea „la liber” (adică fără textul aferent) mai admite unele neglijențe în materie de „stil”, exigențele sunt incomparabil mai mari atunci când avem de-a face cu formulări scrise, indiferent dacă utilizăm stiloul, creionul, pixul ori calculatorul. Mai ales în unele publicații online, găsim texte care merită să fie consemnate cu semnul minus.

Bunăoară, în legătură cu anumite programe de activitate economică, una dintre publicațiile de profil afirmă că „asigurarea predictibilității și cunoașterea impactului măsurilor preconizate reprezintă două cerințe fundamentale”. Or, cum s-ar putea asigura fie și numai un minimum de „predictibilitate”, dacă s-ar ignora taman „impactul” unor măsuri?

În aceeași ordine de idei, respectiv nesocotirea proprietății termenilor, ar fi de semnalat și următoarea formulare: „Oportunitățile existente constituie o șansă pentru întreprinzători”. Autorul frazei cu pricina să nu știe, oare, ce înseamnă o „oportunitate”? Nu cumva „șansa” este exact unul dintre echivalenții „oportunității”? Orice dicționar de sinonime ne va arăta că prin „șansă” înțelegem o circumstanță favorabilă, o posibilitate de împlinire a unei aspirații, de satisfacere a unui interes (ne referim exclusiv la interesele dezirabile, inclusiv de ordin moral), o probabilitate de succes, adică elementele componente ale conceptului de „oportunitate”.

Referindu-se tot la lumea afacerilor, un site specializat în problematica economică menționa că „nevoia de celeritate decurge din urgența unei decizii operative”. Aici identificăm două erori tot din sfera sinonimelor. „Celeritatea” desemnează o acțiune rapidă, neîntârziată, impusă tocmai de situații care reclamă „urgențe”. Pe de altă parte, „operativitatea” nu constituie altceva decât un răspuns imediat, neîntârziat, neamânat la o cerință, de regulă, „urgentă”!

Întrucât gama de erori din categoria menționată este extrem de vastă și diversă, anumite limite de spațiu publicistic ne determină să recurgem la maximum alte două exemple. Primul vizează fraza care enunță următoarele: „Schemele de optimizare fiscală nu fac altceva decât să ia în considerare conjunctura de pe piață, reflectând posibilitățile reale de a se obține rezultate pozitive”. Evident, orice operațiune de „optimizare” trebuie să ia în considerare „realitățile”, cu precădere cele de pe „piață”, după cum însăși „optimizarea” devine un nonsens dacă ar determina „rezultate negative”. Al doilea exemplu sună astfel: „Politicile de firmă nu pot fi fundamentate decât pe o reală cultură democratică și pe respectarea procedurilor specifice statului de drept”. În acest caz nu se respectă raportul dintre parte și întreg deoarece, în absența procedurilor specifice statului de drept, nici nu mai poate fi invocată „cultura democratică”. Cum se întâmplă, de regulă, ori de câte ori intervine – la fel ca în exemplele date – nesocotirea raportului dintre lingvistică și logică. (T.B.)

(Copyright foto: pmartike / 123RF Stock Photo)