Zile libere și indemnizații pentru părinții care stau acasă cu copiii în situația suspendării activităților didactice
Numărul 37, 6-12 oct. 2021 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 945 din 4 octombrie 2021 a fost publicată OUG nr. 110/2021 privind acordarea unor zile libere plătite părinților și altor categorii de persoane în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2. Potrivit actului normativ, se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani inclusiv, precum și pentru părinții care au în întreținere copii sau adulți cu handicap cuprinși într-o formă de învățământ, respectiv înscriși în cadrul unei unități de învățământ preuniversitar, inclusiv de educație timpurie antepreșcolară. Aceste prevederi se aplică pe perioada stării de alertă și după încetarea acesteia, dar nu mai târziu de finalizarea cursurilor anului școlar 2021 – 2022, fără a se include vacanțele, în situația limitării sau suspendării activităților didactice care presupun prezența fizică a copiilor în unitățile de învățământ și în unitățile de educație timpurie antepreșcolară, unde aceștia sunt înscriși, în condițiile prevăzute în Ordinul comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății nr. 5.196/1.756/2021.
Prevederile actului normativ se aplică părinților care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: ▪ au copii cu vârsta de până la 12 ani inclusiv, sau cu vârsta de până la 26 de ani dacă aceștia sunt cu dizabilități; ▪ celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei; ▪ locul de muncă ocupat nu permite munca la domiciliu sau telemuncă.
Indemnizația pentru fiecare zi liberă acordată se plătește din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri și cheltuieli al angajatorului și este în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat. Indemnizația este în sumă brută și este supusă impozitării și plății contribuțiilor de asigurări sociale, de asigurări sociale de sănătate, precum și plății contribuției asiguratorii pentru muncă.
Potrivit unei recente declarații a ministrului Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan, de la începutul pandemiei, sumele acordate pentru plata zilelor libere pentru părinți ajung la 90 de milioane de lei. De aceste prevederi au beneficiat 34.000 de părinți, iar după prelungirea ei se estimează că alți 20.000 vor primi un astfel de ajutor. Impactul financiar va fi de curca 50 de milioane de lei lunar.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial