Ziua Antreprenoriatului, la Brăila
Numărul 7, 10-16 mai 2016 » Dezvoltare personală
Acțiuni dedicate dezvoltării personale au fost organizate în Săptămâna „Să știi mai multe, să fii mai bun!” de Facultatea de Management Marketing în Afaceri Economice din Brăila a Universității „Constantin Brâncoveanu” și au cuprins evenimentul Ziua Antreprenoriatului, desfășurat la 21 aprilie, cu participarea, în calitate de invitat, a președintelui Filialei CECCAR Brăila, Gheorghe Stroe.
Evenimentul a avut loc la sediul facultății și a avut ca invitați, pe lângă președintele filialei Brăila, pe Lăcrămioara Avădanei, Ionela Popa și Alina Lupașcu, studente la diverse programe de studii și tinere antreprenoare de succes. De asemenea, au participat cadre didactice, studenți și elevi de la licee brăilene.

Invitații au ținut scurte cuvântări în care au prezentat motivațiile ce i-au determinat să inițieze propria afacere, provocările pe care le-au întâmpinat în acest demers, dar și satisfacțiile pe care le-au obținut, calitățile pe care ar trebui să le aibă un antreprenor și pașii de urmat pentru a clădi și consolida propriul business. Aceștia au pus accentul pe faptul că valorificarea oportunităților reprezintă o condiție necesară pentru a reuși.
În discursul său, președintele Filialei CECCAR Brăila i-a încurajat pe tinerii prezenți să aleagă o carieră de expert contabil liber-profesionist, să urmeze pașii de obținere a acestui titlu și a prezentat organismul profesional CECCAR și preocupările acestuia pentru dezvoltarea și menținerea competențelor profesionale ale celor care obțin calitatea de expert contabil.
Întâlnirea s-a concretizat într-o dezbatere activă, în care elevii și studenții au dialogat cu invitații, le-au adresat diverse întrebări și și-au expus propriul punct de vedere.

Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc