Ziua Internațională a Femeii, celebrată la CECCAR Constanța
Numărul 9, 8-14 mar. 2023 » Agenda CECCAR
Ziua Internațională a Femeii a fost celebrată de membrii Filialei CECCAR Constanța în cadrul evenimentului Femeia și cariera, dedicat, așa cum sugerează și denumirea acestuia, femeilor, în general, și reprezentantelor profesiei contabile, în special, care și-au construit o carieră în domeniul financiar-contabil.
Membrele filialei s-au reunit la sediul CECCAR Constanța pentru a marca această zi dedicată femeilor de pretutindeni, unde au discutat, alături de Corina Martin, secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România și președinte de onoare al RESTO, despre oportunități de carieră, provocările pe care le întâlnesc femeile în construirea traseului profesional, experiențe personale și soluțiile găsite pentru atingerea obiectivelor profesionale.
Concluziile discuțiilor, purtate într-o atmosferă specifică acestei zile, au fost că „fiecare femeie este liberă să se ridice până acolo unde o poartă visurile ei”.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc