Ziua Universală a Culturii la MNLR, ediția I
Numărul 14, 10-16 apr. 2024 » Roza vânturilor
Luni, 15 aprilie 2024, ora 18.00, este sărbătorită prima ediție a Zilei Universale a Culturii la Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) din București (strada Nicolae Crețulescu 8). „La inițiativa muzeului de a alege un obiect, o clădire sau o personalitate importantă pentru cultura fiecărei țări, Ambasada Argentinei, Ambasada Cubei, Ambasada Danemarcei, Ambasada Greciei, Ambasada Mexicului, Ambasada Norvegiei și Institutul Liszt – Centrul Cultural Maghiar București au răspuns pozitiv invitației și le mulțumim pe această cale. Vor fi prezentate ediția din 1872 a epopeii în versuri «Martin Fierro» a argentinianului José Hernández, «Anales de la Academia de la Historia» (1921, Cuba), Podul Circle din Danemarca, Muzeul Acropole din Atena, o prezentare a scriitorului norvegian Jon Fosse, laureatul Premiului Nobel pentru Literatură, precum și clădirea Muzeului Muzicii din Ungaria”, se menționează într-un comunicat al MNLR.
Vor lua cuvântul Carlos Alejandro Poffo, ambasadorul Argentinei în România, Amparo Anguiano, ambasadoarea Mexicului în România, Nikolaos Vlahakis, ministru plenipotențiar pentru Diplomația Publică al Ambasadei Republicii Elene în România, F. Vladimir Pérez Casal, consilier în cadrul Ambasadei Cubei, și Kósa András László, director al Institutului Liszt – Centrul Cultural Maghiar București. Moderatoarea evenimentului va fi Mireille Rădoi, director general al Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.
Ziua Universală a Culturii este rezultatul unui pact internațional de ratificare a recunoașterii legale a conservării obiectelor culturale și a operelor de artă. Documentul a fost redactat de Nicholas Roerich într-un efort de a proteja operele culturale și științifice împotriva distrugerii în conflictele armate. Pactul Roerich a fost propus pentru prima dată în 1931 și a fost ratificat la 15 aprilie 1935, de Statele Unite, la Washington. De-a lungul secolului al XX-lea, s-au făcut multe eforturi pentru ca această dată să devină una dintre cele mai semnificative sărbători internaționale. Steagul Păcii, care însoțește fiecare sărbătoare a acestei zile speciale în întreaga lume, este recunoscut ca simbol al pactului.
Intrarea este liberă. Accesul se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 0736.598.451 (mesaj WhatsApp).
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial