Mesajul Secretarului de stat Silviu Gabriel Barbu, șeful Corpului de Control al Prim-ministrului
#ZNCR2023 - A XIX-a ediție a Zilei Naționale a Contabilului Român
Doamna președinte, domnul vicepreședinte, distinși organizatori, onorată asistență, Mulțumesc pentru invitație. Vă transmit salutul instituției pe care o manageriez și, totodată, salutul Institutului European de Expertize de la Paris, unde suntem parteneri împreună cu CECCAR. Asta a legat ...
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc