Zona de circulaţie comună între Regatul Unit şi Irlanda va rămâne în vigoare după Brexit
Numărul 17, 14-20 mai 2019 » Lumea în care trăim
Regatul Unit şi Irlanda au semnat miercuri, la Londra, un acord care garantează că cetăţenii fiecăreia dintre cele două ţări îşi vor păstra dreptul de a trăi şi munci în cealaltă şi după ce britanicii vor ieşi din Uniunea Europeană, relatează agenţia Reuters, citată de Agerpres. Acordul asigură continuarea zonei de circulaţie comună (CTA), care a intrat în vigoare în 1922, când 26 dintre cele 32 de districte ale Irlandei s-au desprins de Regatul Unit pentru a forma un stat independent.
Conform termenilor memorandumului de înţelegere, libera circulaţie a persoanelor şi accesul reciproc al cetăţenilor la asistenţă socială, la sistemul de sănătate şi la educaţie vor continua după Brexit. De asemenea, CTA include dreptul reciproc al cetăţenilor britanici şi irlandezi de a vota în alegerile parlamentare şi în cele locale.
Până în prezent, prevederile CTA se găseau în diferite secţiuni ale legislaţiei şi în acorduri administrative bilaterale, în timp ce unele se suprapuneau cu regulamentele Uniunii Europene. „CTA este o dovadă concretă a puterii durabile a relaţiilor britanico-irlandeze şi a legăturilor noastre interumane. Cetăţenii britanici vor continua să poată călători liber, trăi, studia şi munci în Irlanda în viitor. Salut angajamentul similar al guvernului Regatului Unit în cazul cetăţenilor irlandezi din Marea Britanie”, a afirmat ministrul de externe irlandez Simon Coveney, care a semnat acordul împreună cu vicepremierul britanic de facto, David Lidington.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial