Rolul fondurilor de garantare în sprijinirea IMM-urilor
Expertiza și auditul afacerilor
În vederea susținerii dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, atât Uniunea Europeană, cât și România, ca stat membru, încearcă să găsească soluții alternative de finanțare care să vină în ajutorul acestora. În cadrul articolului de față vom face o scurtă prezentare a fondurilor care vizează sprijinul pentru dezvoltarea sectorului IMM-urilor atât la nivelul Uniunii Europene, cât și în țara noastră.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial